Sonrisa Online

Top 5 beneficii ale dansului

Întotdeauna am crezut că dansul este un mod de eliberare al nostru, al tuturor oamenilor, prin modurile sale de exprimare și prin impactul pe care îl poate aduce în viața fiecăruia. De-a lungul timpului, dansul a fost și s-a păstrat în continuare ca fiind o artă prin libera exprimare a sinelui și, de asemenea, ca 

unul dintre cele mai complexe exerciții fizice 

care stimulează simultan mintea, trupul și sufletul.

Astfel, iau aminte (și aș vrea să cred că și tu, dragă cititorule) la ce spunea Wayne Dyer: 

„Când dansezi, scopul tău nu este să ajungi într-un anumit loc de pe podea. Este să te bucuri de fiecare pas pe parcurs.”

Pentru noi a dat roade, iar dacă și tu îți dorești să te bucuri de fiecare pas pe ringul de dans, iată câteva beneficii care te vor motiva să înveți să dansezi:

1. Te conectează cu sinele

Una dintre cele mai importante beneficii ale dansului este faptul că te poți conecta cu tine însăți. Noi am învățat să ne controlăm emoțiile astfel încât să le putem canaliza într-un mod sănătos și, totodată, am reușit să exprimăm creativitatea care a stat ascunsă atât de mult timp în sufletul nostru (asta pentru că în dans îndrăznești să încerci figuri noi și să fii spontan).

2. Legi conexiuni cu ceilalți

Opus comunicării în propriul sine care este un schimb de informații sau idei, dansul este modul prin care reușești să stabilești o conexiune cu ceilalți oferind privilegiul de a păstra o legătură autentică, 

un schimb de emoții 

prin care ambii parteneri se pot bucura. De exemplu, toți oamenii dragi sufletelor noastre (căci așa ne place să spunem despre cursanții noștri), care au călcat pragul școlii de dans, au legat relații frumoase de prietenie sau au devenit cupluri. Noi suntem exemplul viu (și să nu uităm de Risa), dansul este stilul nostru de viață și modul prin care reușim să creștem, iubim și zâmbim vieții. 

Zâmbește și tu din toată inima și lasă-te purtat de ritmurile pline de energie și / sau suave ale muzicii. 

3. Îmbunătățește starea de spirit

De câte ori nu ai avut o zi proastă la birou sau neînțelegeri cu partenerul de viață?

Uneori rutina de zi cu zi te obosește și, totodată, îți cauzează stres și îți crește tensiunea în relațiile cu cei din jurul nostru. Dar poți preveni asta. Cum? Dansul este soluția. Asta pentru că 

creierul secretă serotonină, hormonul fericirii, în sânge. 

Am dedus și la cursanții noștri faptul că dansul le îmbunătățește starea de spirit producând bucurie și un sentiment de bunăstare, astfel încât reușește să ajute mintea să uite de probleme și griji, și îi face să se simtă mai calmi după o zi agitată și la fel de energici.

4. Îți îmbunătățește condiția fizică

Poate nu vei crede, dar da, dansul te ajută să ai o condiție fizică bună, arde calorii, îți crește flexibilitatea și îmbunătățește calitatea vieții pe mai multe niveluri (noi ne simțim minunat). Fiind un exercițiu aerob, îți poate crește ritmul cardiac și capacitatea corpului de a primi oxigen, în așa fel încât oferă organismului o capacitate de rezistență mai mare. De asemenea, 

îți crește forța musculară, ajută la întărirea oaselor și la menținerea funcționării articulațiilor. 

Pe lângă activități precum yoga, meditație, plimbări în natură, dansul este considerat o activitate relaxantă care contribuie la menținerea unui tonus psihic bun, îți alungă stresul și favorizează crearea de endorfine și serotonină, care îți susține sistemul imunitar. Din punct de vedere fizic, sunt de părere că trebuie să te apuci de dans și să păstrezi o minte sănătoasă într-un corp sănătos.

5. Îmbunătățește stima de sine și sentimentul de siguranță

Prin dans îți ameliorezi simptomele de depresie și îți crești stima de sine, depășești timiditatea și, prin obținerea diferitelor realizări, consolidezi nivelul sentimentului de siguranță. 

Consider că dansul îți permite să depășești propriile așteptări și te ajută să descoperi lucruri noi despre tine însăți. Iar când auzim de la cursanții noștri că se simt inspirați sau încurajați să-și atingă obiectivele în viață, obținem un mare sentiment de realizare. Mă bucur că prin ajutorul școlii de dans, Sonrisa Dance Center, reușim să reunim oamenii și să le oferim un sentiment de comunitate cu cei care au interese și pasiuni similare.

Pentru toți iubitorii de dans… dacă vrei să fii fericit, nu uita să dansezi… la o nuntă, un simplu party sau în mijlocul sufrageriei tale. Indiferent de motive, un lucru este sigur: 

beneficiile fizice, mentale și emoționale ale dansului sunt nesfârșite.

Ți-a plăcut articolul?
+1
0
+1
1
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0
+1
0

Vezi mai multe:

Dansul nu este o afacere, este un schimb de energie

Pandemia a ridicat bariere în jurul comunității dansatorilor dar ei au profitat din plin de această perioadă să-și perfecționeze coregrafia cât și să se dezvolte ca oameni. Despre cine vorbesc? Doi oameni,

Ce trebuie să știi despre limbajul dansului

Comunicarea este atât de importantă în viața noastră de zi cu zi, iar capacitatea de a vorbi, a citi și a scrie este esențială. Dar te-ai întrebat vreodată ce limbaj are dansul?

Vrei să înveți să dansezi Salsa sau Bachata de la Zero?

Înscrie-te astăzi în cea mai complexă platformă de cursuri de dans din România